Eu. Ceva diferit

     Am asteptat ceva mai mult timp sa scriu postu` asta, poate prea mult timp si parca imi era dor...sa scriu...orice...de cand cu F. Constantinescu, Vulpescu si restu. Doar ca eu nu o sa scriu doar despre mine sau doar despre altii, o sa scriu despre cum cineva m-a facut sa cred din nou ca "se poate" cand la un moment dat eram chiar resemnat, despre cum m-a facut cineva sa vad si altfel lucrurile, despre ceea ce fac acuma si n-am facut niciodata...citesc.
     Da, ciudat care cineva care scrie sa nu stie sa citeasca. Zic asa pentru ca mie chiar nu imi placea sa citesc. Si nu cred ca am terminat niciodata o carte. Pot sa zic ca am inceput-o,dar cu siguranta acolo m-am si oprit. Nu citesc doar literatura de specialitate,daca se poate numi asa.
     Daca stau bine sa ma gandesc si sa analizez ce am scris mai sus nici acum nu pot sa zic ca citesc, pentru ca inca mai am putin si din cartea asta:)).
     O sa le povestesc intr-o zi copiilor mei ca prima carte pe care am citit-o cap coada a fost la 26 de ani...        Daca tot incerc sa ma cunosc mai bine, acum chiar nu inteleg de ce nu-mi placea mie sa citesc si de ce nu am facut-o pana acum...Inca caut un raspuns, as we speak...Probabil asa trebuia sa se intample, probabil nu am gasit cartea potrivita, poate acum a venit momentul potrivit ca cineva sa imi aduca cartea asta si eu chiar sa o citesc...Suna prea a filozofie pentru cateva pagini care chiar iti face placere sa le citesti...Oricum, cartea mi se potriveste de minune,ca o manusa,e scrisa pentru mine...se numeste "In cautarea sensului pierdut"...Daca dai putin timpul inapoi ai zice clar ca am dreptate...
     Nu stiu daca se leaga toate,sau daca lucrurile trebuie sa se intample intr-un anumit fel, dar parca in ultima vreme tind sa cred tot mai mult asta...
     Ma pregatesc pentru un concurs in momentul asta...Poate e prea mult spus, poate am iar din nou prea multa incredere in mine,important e ca am regasit placerea de a lucra cu cafea,buna,de calitate,proaspat prajita. Si pe asta nu am luat-o de peste mari si tari,am luat-o de aici de la noi de acasa. De la PRESSCO.
     Cand am spus ca as vrea sa vorbesc despre cineva care m-a facut sa cred din nou ca se poate am refeream la Razvan si Razvan inseamna PRESSCO. Nu am mai vazut pe nimeni care sa nu fi lucrat niciodata intr-o cafenea,bar,bistro etc sa fie atat de pasionat de cafea, cu atata rabdare si calm si la fel de implicat ca el in ceea ce face. Iti spun sincer ca nu as fi mers la niciun concurs daca nu era el. Si nu ca mi-ar fi zis el ceva,ca m-ar fi impulsionat sau motivat in vre-un fel. Nu! Doar pentru ca l-am vazut cum vorbeste despre cafea si despre ce se intampla acolo si despre ce vrea sa fie PRESSCO. Si imi placea ce vad pentru ca stiu ca si mie candva imi placea sa vorbesc la fel de frumos. Si m-am bucurat foarte tare ca in sfarsit am gasit un om cu care pot sa vorbesc liber si sincer despre viziunea mea asupra unei idei. Un om care mi-ar place sa cred ca ma intelege, eu cu siguranta il inteleg pe el.
     Vorbeam de rabdare... Da, el are multa. Are multa pentru ca planul lui e pe termen lung. Stie unde vrea sa ajunga, stie cum sa ajunga acolo si stie ca fara elementul asta pe care multi nu il mai detin nu poate.
     Din cauza asta o sa reuseasca. Si sper sa reuseasca. Si pentru el, dar si pentru mine. Pentru mine sa nu ma mai faca sa ma gandesc ca in alta parte e mai bine. Sa nu mai vreau sa plec. Sa stau aici pentru ca mai exista cineva la fel de pasionat ca mine. Cineva care imi impartaseste ideile si crede ca se poate face ceva frumos.
     Nu vreau sa fac reclama, nu e deloc vorba despre asta. Nu am nici un interes. El nu stie ca scriu randurile astea si probabil nu o sa stie niciodata. Nu vreau eu sa stie pentru ca nu e vorba despre el...E vorba despre mine si despre frustrarile mele. Am spus intotdeauna cat de greu e sa fii singur intr-un loc unde lumea nu stie nimic despre cafea. Ca nu poti sa te dezvolti si sa dezvolti o comunitate. De fapt eu nu vroiam sa incerc. Nu aveam nici macar eu incredere ca se poate. Tot ce vreau sa zic ca omu e un exemplu de urmat pentru mine si respect tot ceea ce a reusit sa faca...

     Incep sa cred din nou in ceva...si asta e cel mai important...

Cand?

Nici de data asta nu o sa scriu ceva mai optimist pentru ca nu am ce.
Cand oare o sa invat sa nu mai fiu asa naiv in lumea asta a barului in care toata lumea calca pe toata lumea in picioare si parca toti se feresc de realitate si-i judeca pe aia care n-au succes ca nu-si doresc destul de mult?
Cum as putea sa am succes in orice cand nici macar oamenii de langa mine nu ma sustin si simt ca la fiecare pas in fata imi trag presul de sub picioare,imi taie creanga,parca am legat o greutate de un picior si incerc sa ies cumva sa iau aer.Da, stiu,suna ca intr-un film prost premiat cu doua Zmeure de Aur,imi pare rau ca de deranjez si imi exprim sentimentele...
Cand a veni ziua aia in care oamenii o sa-mi recunoasca meritele si nu o sa le ia ca si cum ar fi a lor?
Cand a veni ziua aia in care unul dintre ei o sa zica ca e mandru ca l-am ajutat si ceea ce face e in mare parte munca mea?
Daca stau bine sa ma gandesc de ce ar face cineva asta? De ce s-ar gandi la mine? Un copil naiv care crede din tot sufletul ca a veni ziua aia in care se va schimba ceva...
M-am analizat pe mine o vreme crezand ca eu sunt problema problemelor mele,dar nu,nu-s eu,is oamenii astia care ma incarca cu atata energie negativa incat nu mai pot gandi corect...
Cum as putea sa las lucrurile sa nu ma afecteze in asemenea masura? Cum as putea sa nu le iau in seama si sa nu-mi pese cand cineva isi bate joc de munca mea si de mine?
Mi-ati spus de 1000 de ori ca ma implic prea mult. Kill Me!
Cand a veni ziua in care oamenii o sa intrebe ce trebuie intrebat si o sa gandeasca ce trebuie gandit?
Cand a veni ziua in care nu o sa mai cautam scuze pentru oameni care nu intreaba sau nu gandesc atunci cand trebuie?
Cand a veni ziua in care nu o sa mai facem comparatii intre noi?
Cand a veni ziua in care o sa pot vorbi de la egal la egal cu voi fara sa va uitati la mine ca la un ratat care nu a putut face altceva in viata asta?
Daca nu-i asa eu oricum asta simt si acuma stii si ma intelegi de ce nu zambesc niciodata...
Astea is cateva din intrebarile la care vreau sa vad daca are cineva curaj sa imi dea un raspuns...ca eu am obosit sa il caut...

Ceva mai mult de 80 de zile

     Cam atat a trecut de de la ultimul meu moment de inspiratie maxima,de la ultima postare,de la ultima accesare a paginii asteia. Am citit mai mult ce scriu altii despre ce se intampla in lumea asta,am stat ascuns si-am ascultat,am incercat sa evit orice polemica si am fost indignat de foarte multe ori cum anumite persoane care candva representau ceva pentru mine pot fi atat de ipocriti, adevarati maestri ai demagogiei...
   
     Am inceput sa scriu, azi, din plictiseala, fara sa am o tema anume, fara sa fac o drama dintr-un nimic...vreau doar sa scriu. Sa scriu exact ce simt si ce gandesc fara sa analizez prea mult si sa cosmeticizez niste lucruri care oricum nu se pot ascunde...As fi vrut sa fiu de mai multe ori la fel de spontan cum sunt acum,sa am curaj sa spun ce cred fara sa ma gandesc la consecinte. Cred ca am platit cu varf si indesat pentru toate greselile si pentru naivitatea mea.
 
    In ultima perioada am calatorit destul de mult pe plaiurile mioritice maramuresene cu cativa prieteni care incearca sa faca un business cu chestia asta neagra ce-mi place mie foarte mult si-si zice cafea. Da, e adevarat ca oamenii vor sa castige din asta si cateodata si-ar dori ca unii dintre noi sa nu stie asa multe chestii despre licoarea asta magica, lucru ce ma deranjeaza enorm de tare, dar trebuie sa respect faptul ca au avut macar intentia de a invata despre ceea ce urmeaza sa faca. Am ajuns intr-un punct in care nu-mi mai permiteam sa zic nimic,sa reprosez ceva despre felul in care incearca sa ocoleasca adevarul doar ca sa mai castige o locatie,un client,un om, o sursa de bani pana la urma. Am ajuns sa cred ca m-am lasat transformat de oamenii astia in ceva ce candva uram din tot sufletul si inca mai urasc...

     Vad cum unii scriu despre oameni, despre pasiunile lor, despre dorinta de a invata si stau si ma intreb unde is oamenii astia pasionati, ca ma uit in stanga si dreapta si sunt singur,exact asa cum am fost intotdeauna...

     As vrea sa am si eu macar unul din oamenii aia langa mine, oameni care fac totul din pasiune si nu pentru altceva, oameni care cred in ceea ce fac si lasa restul sa vina de la sine. As vrea sa vad ca exista macar o persoana din categoria asta din care ma tem ca incet, incet ies si eu pentru ca simt ca ma complac in niste lucruri care nu ma mai reprezinta, fac niste lucruri care nu fac altceva decat sa arate ca ma zbat sa ies in evidenta,da nu ma vede nimeni, e un semn de disperare de care imi e deja rusine...

     Sunt resemnat si nu cred ca aici se poate mai mult. Daca se poate cu siguranta nu se doreste asta. Am pornit la drum mai multi si acum cand ma uit in stanga si in dreapta sunt doar eu...si nu pot...singur nu am cum,oricat de mult mi-as dori,sa schimb ceva. Asa ca ii las pe ei,pe astia care intalnesc oameni faini in fiecare zi sa construiasca lumea asta care si eu imi imaginam candva ca e realizabila...

A.H.

Back to where it all started

     Iar scriu la indemnul altor persoane. Sau poate inca mai am nevoie ca cineva sa ma impinga de la spate sa fac anumite lucruri. Poate inca imi e frica sa iau singur anumite decizii. Poate imi e frica ca ar fi devenit prea banal ce incerc eu sa fac aici...

"A steady hand means a steady heart"

   
     Asta mi-am dorit intotdeauna,asta am cautat,macar in astia patru ani de cand lucrez. Am observat ca trebuie sa am foarte mare incredere in oamenii din fata mea sa reusesc sa fac asta. Am intampinat situatii fara miza in care nu am reusit sa imi stapanesc emotiile. Nu stiu daca motivul e ca sunt prea implicat,pasionat,perfectionist sau pur si simplu imi e frica sa nu gresesc,de esec,sa nu dezamagesc. Pana la urma,daca stau bine sa ma gandesc,singura persoana pe care am dezamagit-o cel mai tare sunt eu. Nu pentru ca nu mi-am dorit mai mult ci pentru ca nu am incercat mai tare...
     Pana nu demult eram intr-un loc in care nu prea ma regaseam, dar am ales sa ma "implic" pentru ca imi doream sa trec peste starile de nervozitate,emotiile care le am atunci cand lucrez cu alti oameni. Vroiam sa imi demonstrez mie ca nu am ce si cum sa gresesc, stiu foarte bine ce fac si ce urmeaza sa fac,ca totul va iesi perfect...
     De fiecare data cand simteam ca sunt urmarit, uneori eram sigur ca sunt, ma pierdeam cu firea si nu imi mai puteam controla mainile,dar am reusit sa trec si peste asta. Nu stiu daca locul,daca oamenii sau daca eu sunt motivul,parca rezultatul e mai important...
     Am inceput sa ma imaginez participand la competitii din nou,fara tremurat de data asta,dar parca nu am curaj sa-mi incerc taria acolo. Poate ar trebui sa mai primesc un avant de la cineva.
     Daca te intrebi ce-i cu titlul asta,care nu are nici o legatura cu ce am scris pana acum...inca nu are nici o legatura!
     Acum un an de zile imi doream atat de mult sa plec de aici, de acasa. Azi, daca stau sa ma gandesc, daca ma uit inapoi, cred ca era mai bine daca nu as fi luat decizia asta. Am ajuns sa imi dau seama ca nicaieri in alta parte nu mi-as fi gasit locul, nu as fi reusit sa ma manifest, sa ma dezvolt asa cum imi imaginez eu ca ar trebui sa o fac.
     O iau de la inceput si o sa muncesc mai mult si o sa visez si mai mult ca o sa fac intr-o zi,aici, exact ceea ce-mi place asa cum cred eu ca trebuie facut.

     Till then,
     A.H.

Copycats

   Cum te simti cand cineva iti "fura" ideile si isi ia toate meritele pentru asta? Ma gandesc ca nu-ti pica prea bine, din contra, cred ca te enervezi putin. Eu unu sigur ma enervez.Si nu putin ci foarte tare si as vrea sa reactionez si nu stiu cum,la un moment dat zic ca nu are rost sa imi bat capu`,dar se repeta treaba si atunci cedez...

   Acum stau si ma gandesc daca are rost o confruntare cu persoanele astea, care trebuie sa recunosc sunt mai inteligente decat mine daca le-a iesit manevra fara prea multa transpiratie. Problema e la mine, ca eu am transpirat si nu m-am ales cu nimic. Nu ma simt deloc bine sa vad lucruri gandite de mine in alte locuri. Nu ca m-as pricepe prea bine la "creat" mai ales cand vine vorba de mixologie, dar lucrurile care nu sunt ale mele au binecuvantarea oamenilor carora apartin sa le folosesc. Oameni pe care ii respect si de la care am invatat cateva lucruri despre cum sa faci si cum ar trebui sa arate un meniu si ce ar trebui sa fie in el. Nu lucruri sofisticate pentru ca trebuie sa fie si oameni capabili sa faca asemenea lucruri si eu nu-s, dar alora simple am incercat sa le dau un twist pentru fiecare loc, sa le personalizez, sa fie semnatura daca pot sa zic asa. Am schimbat un ingredient sau am adaugat altul,altele, asta sa fiu sigur ca nu mai exista in alte locatii sau in alte meniuri deja existente. Dureros e atunci cand vezi idea ta, exact asa cum ai gandit-o pentru locatia in care ai muncit, in alta parte. Daca era reteta originala nu as fi zic nimic, dar era reteta mea, sau idea mea de reteta pentru bautura aia si asta ma enerveaza. Si cum sa nu ma enerveze...

   Nu mai are rost sa dezvolt ca in mintea mea are loc o cearta in momentul asta, o las asa, al doilea post scurt despre nimic...

Altceva

Nu stiu. N-am stiut niciodata. Inainte sa ma pun la "taste" aveam foarte multe idei, stiam despre ce vreau sa scriu si ce vreau sa scriu. Nu vreau sa se transforme fiecare introducere intr-un cliseu. Nu vreau sa caut scuze,nu vreau sa zic de fiecare data ca mi-am dorit sa scriu mai devreme decat azi, vreau ca azi sa fie altceva. Mi-as dori ca fiecare azi sa fie altceva. Azi nu vreau sa scriu despre cafea, desi, o sa sune cunoscut, vroiam sa scriu despre cafea. Azi va fi despre mine. Despre cum si ce simt. AZI! Ca maine nu stiu...
Imi doream sa spun asta altcuiva, e ca un secret. Cuiva care fu obiectiv de fiecare data cu mine.
De fiecare data cand vreau sa-ti spun ceva ma gandesc inainte si imi creez tot felul de scenarii si imi imaginez cum ai reactiona, daca m-ai intelege sau daca nu...Azi vreau sa scriu despre tot la ce m-am gandit fara sa analizez prea mult. Si habar n-am cum sa formulez!
Vreau feedback. Despre orice. Despre mine, despre blog, despre cafea. Nu doar acuma...
Stau si ma uit in stanga si dreapta si simt ca nu-i nimeni desi-s multi...Ma intreb de ce de fiecare data dupa rezolvi o problema vin altii cu solutii?
Asta era intrebarea mea de dimineata...Asta e pe scurt tot la ce m-am gandit azi. Vroiam sa scriu despre asta,da parca nu mai suna asa bine ca in capu meu. Parca nu mai merita pus pe hartie...In fine..hartie...
As vrea sa stiu daca eu gresesc ca nu cer sau ei gresesc ca nu dau atunci cand am nevoie...Cred ca asta e intrebarea care ma macina azi, defapt...Oi fi avand eu probleme de comunicare, oi fi eu dificil, da intrebarea asta mi-o pun zilnic... Mi-as dori ca lumea sa fie obiectiva cand gresesc, sa pot corecta ce se mai poate...
Nu stiu. M-am blocat. Am inceput sa ma gandesc la tot felul de lucruri care nu au nici o legatura cu ce scriu aici...Vroiam sa sterg tot si sa o iau de la capat sa scriu despre ceva la care ma pricep mai bine, ca "la mine" nu ma pricep de loc...Dar o las asa, un post scurt despre nimic...

How to?

Nu stiu cum sa incep, niciodata nu am stiut si oricum de ce ar avea nevoie un blog de o introducere, de un cuvant inainte, de o prefata sau ce se mai scrie la inceputul cartilor, nu stiu, niciodata nu am ajuns mai departe de primele 5 pagini:)
Nu stiu cata lume din fenomen citeste ceea ce scriu, probabil ca prea putini sunt aia care si inteleg, nu ca ar face parte din domeniul SF, dar uneori folosesc termeni "grei" asa doar sa vezi cat de multe chestii stiu ;)
Ma gandeam ca, daca tot am timp si chef de scris in ultima vreme desi motivele sunt putine, sa scriu totusi ceva constructiv, educativ, util.
Ma gandeam sa scriu despre metodele clasice de preparare a cafelei in Romania, adica moka si turceasca,sau "presou" si ibric daca iti place mai mult asa :D. Eu oricum aia turceasca o fac la ibric, deci e ok, nu suntem la competite :P
Asadar, ai nevoie de cafea, in primul rand, o rasnita (e buna si aia cu care macinam piperul pe vremuri daca o cureti bine) un fierbator de apa, un cantar sau linguri gradate pentru gatit si nu in ultimul rand..."presoul";)


Sa incepem cu inceputul. Avem nevoie de cafea,macinata undeva intre mediu si mare, daca ai aruncat rasnita aia in care macinai piperul si nu ai alta, daca cumperi cafea macinata, ceea ce eu nu recomand, ar trebui sa scrie pe ambalaj daca e macinata pentru espresso,filtru,mediu,mare etc. Eu folosesc aproximativ 30g de cafea, dar depinde si de marimea presoului, asa ca o sa zic sa folosesti undeva intre 4-6 lingurite de cafea (am considerat ca o lingurita are 5g).



Daca prefierbi apa te ajuta sa economisesti putin timp, nimic mai mult, o sa bei cafea mai repede decat de obicei ;). As vrea sa pot sa explic concret cum functioneaza aparatul asta, dar imi e teama ca nu o sa ma fac destul de inteles sau mai degraba deloc asa ca o sa zic doar atat: In momentul in care presoul incepe sa scoata un sunet bolborosit ar trebui luat de pe aragaz, pentru ca vrei ca apa sa extraga cafeaua nu aburul ;)
Si ca sa nu mai lungesc povestea, mie mi sa facut pofta si ma retrag in coltisorul meu...Enjoy!:D

Till next time...Keep Calm and Drink coffee...as a pro!:)